Vineri, 10 Septembrie 2010
Versiunea normala >>>

Acasa Fonduri UE Masă rotundă la Timisoara destinată beneficiarilor şi potenţialilor beneficiari de fonduri nerambursabile din Regiunea Vest
Masă rotundă la Timisoara destinată beneficiarilor şi potenţialilor beneficiari de fonduri nerambursabile din Regiunea Vest
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Ultima ora - Fonduri europene | Joi, 29 Iulie 2010 | Scris de astonsoftware.ro | Vizualizari :69 |
adrvestIeri, 28 iulie 2010, a avut loc la Timişoara o masă rotundă destinată beneficiarilor şi potenţialilor beneficiari de fonduri nerambursabile din Regiunea Vest, organizată în vederea prezentării unor instrumente de sprijin, din punct de vedere financiar, pentru îmbunătăţirea accesului la credite bancare, precum şi pentru îmbunătăţirea investiţilor.

Întregul eveniment a fost organizat de către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM IFN SA) împreună cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest).

În cadrul mesei rotunde au participat invitaţi din administraţia locală, mediul bancar, instituţii de cercetare – dezvoltare, operatori regionali de servicii de alimentare şi canalizare, IMM-uri şi instituţii de învăţământ superior care implementează proiecte din Regiunea Vest finanţate prin fonduri structurale.   

Evenimentul a fost precedat de o conferinţă de presă ce a avut loc la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest. 

FNGCIMM SA – IFN
contribuie la finanţarea dezvoltării organizaţiilor, venind în completarea finanţărilor obţinute de acestea şi garantând creditele acordate de băncile comerciale în limita a maxim 80%.

ADR Vest are rolul de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional 2007 – 2013 în Regiunea Vest, şi a participat la organizarea acestei mese rotunde în vederea sprijinirii beneficiarilor şi potenţialilor beneficiari de fonduri nerambursabile prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013 din Regiunea Vest.
Sursa ADR Vest
 
Dezvoltarea mediului de afaceri prin Polul de Creştere TimişoaraDezvoltarea mediului de afaceri prin Polul de Creştere Timişoara
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) anunţă depunerea proiectului Structurilocale...
Procter Gamble - Campania -  Sansa la viata, sansa la noi amintiriProcter Gamble - Campania - Sansa la viata, sansa la noi amintiri
Compania Procter&Gamble lanseaza a treia editie a campaniei "Sansa la viata, sansa la noi aminti...
Organele fiscale reconsidera activitatea independentă în activitate dependentăOrganele fiscale reconsidera activitatea independentă în activitate dependentă
Ordonanţa 58 - Organele fiscale reconsidera activitatea independentă în activitate dependentă. D...
Corrigendum-ul nr. 4 la Ghidul solicitantului pentru DMI 3.2 al POR 2007 - 2013Corrigendum-ul nr. 4 la Ghidul solicitantului pentru DMI 3.2 al POR 2007 - 2013
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest vă informează că Ministerul Dezvoltării Regionale şi...
Rezultatele activitatilor de control în unitatile din industria agroalimentara 20.08 – 26.08.2010Rezultatele activitatilor de control în unitatile din industria agroalimentara 20.08 – 26.08.2010
În perioada 20.08.2010 – 26.08.2010, inspectorii sanitari veterinari si pentru siguranta alimente...
Guvern - Majorarea TVA-ului a adus încasările în prima lună cu 25% mai mari decât veniturile medii din lunile anterioareGuvern - Majorarea TVA-ului a adus încasările în prima lună cu 25% mai mari decât veniturile medii din lunile anterioare
EMIL BOC - Declaratie - Am observat că în privinţa majorării TVA-ului, încasările în prima lu...
Verificarea furnizarii informatiilor referitoare la consumul de carburant si emisiile de C02, la comercializarea autoturismelor noiVerificarea furnizarii informatiilor referitoare la consumul de carburant si emisiile de C02, la comercializarea autoturismelor noi
In cursul lunii august 2010, secretarul de stat Constantin Cerbulescu, presedinte al Autoritatii Nat...
Controalele inspectorilor A.N.S.V.S.A. la nivel naţional în perioada 16 - 20 august 2010Controalele inspectorilor A.N.S.V.S.A. la nivel naţional în perioada 16 - 20 august 2010
Inspectorii Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene şi a Munic...

*Ultima ora




Copyright & publicatie Firstlook™ 2010.